Le cygne noir

Le cygne noir
Painting by William Degouve de Nuncques

Sunday, October 16, 2011

Back to Equality?/ Înapoi la Egalitate?

Criza economică şi protestele sociale generate de ea repun mereu pe tapet problema inegalităţii economico-sociale patogene.


Dar este uluitor cât de puţin au învăţat oamenii, economiştii inclusiv, din experienţa ultimelor două secole şi cât de frecvent continuă să se manifeste confuzia dintre ideea de inegalitate în sine şi ideea inegalităţii patogene. Din cauza acestei confuzii, publicul poate avea impresia că s-ar pune cumva problema întoarcerii la idealul egalităţii cuprinzătoare sau totale.


Se spune adesea: 'inegalitatea a generat criza; societatea contemporană este subminată de inegalitate'. Dar această explicaţie este grosolană. De fapt, TOATE societăţile sunt (şi probabil  vor rămâne) inegale. Problema nu este inegalitatea în sine, ci inegalitatea patogenă.


Există numeroase feluri de inegalitate. Există şi inegalităţi fecunde, productive, stimulatoare. Dar există şi inegalităţi sterile, contraproductive, patogene. 


Ceea ce invocă economişti ca Robert Reich, Joseph Stiglitz sau Nouriel Roubini (chiar dacă ei nu formulează exact chestiunea) este inegalitatea patogenă care a ajuns să domine în mare parte din lumea occidentală. 


Există multe elemente caracteristice inegalităţii patogene.


1/  Unul dintre ele este reducerea consumului, la nivelul clasei de mijloc (care involuează sărăcind) şi la nivelul sărăcimii, care  este incapacitată prin marginalizare şi excludere. Despre inegalitatea care diminuează consumul au scris mulţi autori, între care Robert Reich . Iată cum sintetizează însă altcineva problema:


Kemal Dervis, Global economy and development division Director at Brookings and a former Economy Minister for Turkey, said reducing inequality isn’t just a matter of fairness or morality. An economy based on consumption needs consumers, and if too much wealth is concentrated at the top there may be times when there is not enough demand to support growth.
“There may be demand for private jets and yachts, but you need a healthy middle-income group (to drive consumption of basic goods),” he said. “In the golden age of capitalism, in the 1950s and 60s, everyone shared in income growth.” (citat de pe washingtonsblog.com)

Indiferent de ce capricii scumpe îşi permite posesorul unei averi de o sută de milioane de dolari, el nu consumă în mod sistematic, constant, cât o sută de oameni care câştigă fiecare câte un milion de dolari. Evident, el poate investi; dar, în timp ce consumul este cert, fiind în mare parte inevitabil, investiţia e facultativă, contingentă (depinde de nenumărate imponderabile) şi deci incertă. Prin urmare, inegalităţile excesive, adică inegalităţile care produc o polarizare intensă, distrugând clasa de mijloc, reduc consumul total şi, în consecinţă, cererea, care, la rândul ei, datorită diminuării, descurajează creşterea economică şi reduce prosperitatea.


2/ Excesul de bogăţie acumulat la un pol al societăţii încurajează speculaţiile, the 'Casino capitalism', şi schemele de tip Ponzi, precum şi tot felul de alte distorsiuni maligne, aşa cum au observat mai mulţi economişti. Stiglitz, spre exemplu, constată o reducere a afluxului de inteligenţă spre zonele cele mai productive ale economiei şi activităţii sociale, concomitentă cu  afluxul exagerat de resurse umane în sectorul bancar, umflat în mod artificial de schemele speculative (a se vedea articolul citat mai jos). 


3/ Acelaşi exces de bogăţie rezervat unei minuscule minorităţi conduce la reducerea investiţiilor în bunuri publice, deoarece deţinătorii de resurse în surplus nu au interesul de a investi în aceste bunuri: 


'The more divided a society becomes in terms of wealth, the more reluctant the wealthy become to spend money on common needs. The rich don’t need to rely on government for parks or education or medical care or personal security—they can buy all these things for themselves' (Joseph Stiglitz, Of the 1%, by the 1%, for the 1%, see http://www.vanityfair.com/society/features/2011/05/top-one-percent-201105)


Pe scurt, în timp ce inegalităţile 'productive' stimulează creşterea şi dezvoltarea socială, inegalităţile patogene o diminuează.


4/ De maximă importanţă este particularitatea inegalităţilor patogene de a confisca guvernarea în favoarea grupurilor de interese speciale deţinătoare de resurse în exces. Polarizarea excesivă duce la deformarea regulilor jocului social în favoarea grupurilor ultraafluente:



'Much of today’s inequality is due to manipulation of the financial system, enabled by changes in the rules that have been bought and paid for by the financial industry itself—one of its best investments ever.
The government lent money to financial institutions at close to 0 percent interest and provided generous bailouts on favorable terms when all else failed. Regulators turned a blind eye to a lack of transparency and to conflicts of interest.
When you look at the sheer volume of wealth controlled by the top 1 percent in this country, it’s tempting to see our growing inequality as a quintessentially American achievement—we started way behind the pack, but now we’re doing inequality on a world-class level. And it looks as if we’ll be building on this achievement for years to come, because what made it possible is self-reinforcing. Wealth begets power, which begets more wealth'


(Joseph Stiglitz, Of the 1%, by the 1%, for the 1%, see http://www.vanityfair.com/society/features/2011/05/top-one-percent-201105)

Aşadar, muntele de bani atrage după sine un munte de putere (şi influenţă), care, la rândul său, aduce noi munţi de bani. Regulile jocului se fac şi refac în interesul unor grupuri mici, capabile să cumpere, plătind generos, satisfacerea intereselor lor speciale. Wall Street cumpără Congresul, grupurile de pradă cumpără Parlamentele şi miniştrii,  the Fat Cats  modelează guvernarea şi piaţa conform scopurilor lor egoiste.

5/ În acelaşi timp, la polul opus, reducerea resurselor deţinute de clasa de mijloc şi de grupurile sărace atrage după sine subvalorificarea (valorificarea diminuată, insuficientă) şi  eventual incapacitarea acestora.  Din nou, Stiglitz pune punctul pe i:

'growing inequality is the flip side of something else: shrinking opportunity. Whenever we diminish equality of opportunity, it means that we are not using some of our most valuable assets—our people—in the most productive way possible' (Joseph Stiglitz, Of the 1%, by the 1%, for the 1%, see http://www.vanityfair.com/society/features/2011/05/top-one-percent-201105)

Inegalitatea patogenă este cea care, în loc de a amplifica şansele şi oportunităţile  cetăţeanului obişnuit, le diminuează. Ea joacă deci numai în favoarea grupurilor superafluente, şi totodată împotriva majorităţii, ale cărei posibilităţi de dezvoltare se reduc. Drept rezultat, se produce o restrângere masivă, uneori dramatică, a mobilităţii sociale verticale; sistemul nu mai încurajează ascensiunea talentelor, capacităţilor, valorilor din rândurile majorităţii, ci tinde să rigidizeze status quo-ul: cei care pornesc de sus (din grupurile afluente) rămân sus şi monopolizează avantajele, cei care pornesc de jos (din grupurile modeste, sau chiar din clasa de mijloc) rămân jos. De aici, bineînţeles, revolta acestor categorii dezavantajate şi marginale: oamenii din cadrul lor ştiu că, dacă pleci prost, vei sfârşi (cu maximă probabilitate) tot prost.
Sau, cum spune un comentator german, 'einmal arm, immer arm' (Wolfgang Koydl, Britannien zerbricht, Sueddeutcshe Zeitung, nr. 183, 10 August 2011) - adică, 'odată sărac, rămâi sărac'. Şansele de ascensiune sunt mici, ele apar mai curând ca excepţie, decât ca regulă. 

6/ Ca rezultat, sistemul este văzut tot mai mult (şi de tot mai mulţi) ca fiind favorabil doar minorităţii superafluente, în timp ce este defavorabil majorităţii. Jocurile sunt făcute în interesul unor mici grupuri influente, ele contravin intereselor majorităţii. De aici, concluzia ilegitimităţii sistemului:

'Any economic model that does not properly address inequality will eventually face a crisis of legitimacy. Unless the relative economic roles of the market and the state are rebalanced, the protests of 2011 will become more severe, with social and political instability eventually harming long-term economic growth and welfare.' (Nouriel Roubini After the Storm: The Instability of Inequality, Project Syndicate, 15 Oct. 2011). 


Speranţa că lucrurile se vor potoli, că protestatarii vor renunţa, că dificultăţile  se rezolvă de la sine este iluzorie. De ce? Pentru că, total contrar insinuărilor răutăcioase ale Dreptei radicale (atât de influentă mediatic şi în România), aici nu e vorba de invidie sau de fantasma egalităţii totale. Oamenii sunt gata să accepte multă inegalitate, şi ei ştiu că multe inegalităţi sunt perfect justificate. 

Dar mai ştiu şi că există inegalităţi nejustificabile, canceroase, maligne. Şi, din nenorocire, tocmai de acestea avem acum parte.  Nu este deci vorba de nici o întoarcere la idealul egalităţii complete, sau la Marx. Este vorba doar de revendicarea ca inegalităţile să lucreze în favoarea tuturor (cu câte ceva măcar), nu doar în favoarea unor minorităţi minuscule, afluente şi influente. Este mai curând o întoarcere la Rawls, decât la Marx: inegalităţile trebuie aranjate în aşa fel, încât şi dezavantajaţii să poată beneficia (cu ceva) de pe urma lor.  Atunci inegalităţile vor fi fecunde; dar până atunci, ele rămân contraproductive şi disfuncţionale. 

No comments:

Post a Comment