Le cygne noir

Le cygne noir
Painting by William Degouve de Nuncques

Thursday, September 1, 2011

Andrei Plesu: ideologia unui pretins critic al ideologiilor

În Dilema veche (25-31 aug. 2011), Andrei Pleşu îşi depune ofranda sapienţială privind recentele violenţe de la Londra. Cum era de aşteptat, pentru oricine cunoaşte marotele intelighenţiei autohtone, documentul nu este decât o lungă denunţare a explicaţiilor sociale obişnuite (axate pe sărăcie, marginalizare, lipsă de perspective) ale mult-comentatelor distrugeri şi brutalităţi. 

Pleşu vede în aceste explicaţii simple reflexe ale automatismelor mentale de tip ideologic - ar fi vorba de pură ideologie (stângistă, fireşte!)...  o nouă, copleşitoare, dovadă a conspiraţiei Stângii mondiale împotriva Adevărului.  


După această grea lovitură aplicată eternului duşman al 'Elitei' româneşti, Pleşu face o mătanie la altarul Metafizicii:

'e mai mult decît semnificativ faptul că cele petrecute în Anglia nu par să fi provocat nimănui o reflecţie cumpănită despre natura umană şi despre problema răului. Simţul acut al „actualităţii“ a inhibat orice referinţă larg antropologică, orice urmă de teodicee... Răul social a scos din joc răul metafizic'


A raporta violenţe de stradă bine determinate, din cartierele unui oraş anume şi dintr-o perioadă bine definită, la Natura umană (perversă, domnule!), la problema Răului (omniprezent, fir-ar să fie!), la Teodicee şi la Răul metafizic (adânc, totdeauna adânc!) înseamnă însă nu a scăpa de ideologie - ci a vântura, în locul ideologiilor Stângii, cea mai ridicolă dintre ideologii: ideologia medievală a Răului demonic ascuns în păcătoasa noastră Fire. 


Pentru babele premoderne o fi mişcător; pentru omul normal al secolului XXI e doar hilar.  

5 comments:

  1. @) Adrian-Paul Iliescu

    Buna analiza. Si, desigur, bun venit in blogosfera!

    ReplyDelete
  2. Sensibilitatea "metafizica" nu e o problema in sine a dreptei romanesti. Interesant e insa ca - atunci cand esecul comunismului este interpretat prin aceeasi grila - intelectualii nostri (Plesu, Liiceanu et. co) denunta ocultarea ororilor stangii prin apel la "fineturi metafizice". Evenimentele din Anglia sunt citite in cheie "lumeasca"? Asta e strigator la cer! Nu se vede raul metafizic. Daca, in schimb, deturnarea istorica a socialismului catre totalitarism este vazuta prin lentila metafizica a unui esec omenesc, prea omenesc, asta iar e strigator la cer. Nu se vorbeste suficient de esecul social, politic, al gandirii de stanga. Se face apel la "fineturi", marginalizandu-se lucrurile evidente: Stanga e diabolica.
    L'ideologie c'est les autres!

    ReplyDelete
  3. (I)
    Am citit articolul lui Andrei Pleşu. Se numeşte „Ideologia ca soluție” şi se găseşte aici:
    http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ideologia-solu-ie

    Incitat de titlul postării profesorului A.-P. Iliescu („Andrei Plesu: ideologia unui pretins critic al ideologiilor”), mi-am propus să verific dacă nu cumva Andrei Pleşu, în articolul menţionat, cade, el însuşi, în păcatul „ideologiei ca soluţie”.

    Cu o farfurie bine garnisită alături (natura umană îşi cere drepturile !) şi cu un pahar din care sorbe după fiecare frază dichisită spre a fi „livrată” fanilor săi, Andrei Pleşu scrie despre modurilor în care au fost percepute „tulburările londoneze de la începutul lui august”:
    - aceste tulburări „au fost cu siguranţă, pentru cei aflaţi la faţa locului, un episod dramatic”;
    - „pentru ideologii angajaţi, „spectacolul“ evenimentelor din Anglia a fost mană cerească. (…) Ce abundentă materie-primă pentru supa reîncălzită a ideologiilor de tot soiul!”

    Sună ca promisiunea unei critici a tuturor abordărilor ideologice ale tulburărilor menţionate. În realitate, articolul domnului Pleşu este o manifestare de sarcasm la adresa aşa-numitei ideologii de stânga:
    - „Ce splendidă ocazie pentru lansarea unor viguroase manifeste „anti-sistem“!”
    - „scopul spargerilor comise la Londra era, de fapt, o încercare de a „defetişiza“ proprietatea privată.”
    - „Ce poate fi o revoltă de stradă într-o mare capitală occidentală? Păi, e simplu: un act de disperare împotriva capitalismului, o descărcare psihică a oropsiţilor, dezavantajaţilor, proletarilor, minoritarilor, excluşilor, săracilor, imigranţilor, exploataţilor, colonizaţilor de altădată, împotriva restricţiilor, erorilor manageriale, legilor nedrepte, aroganţei consumeriste, rasismului şi inegalităţii sociale. Gata. Subiect închis. Tulburările din Anglia nu sînt decît o notă de subsol, un exemplu în plus, la pagina despre revoluţie din manualul de socialism ştiinţific.”

    Prin băşcălia deversată asupra ideologiei de stânga autorul se situează pe poziţia unei ideologii opuse. Speranţa într-o minimă morală a discursului său critic ne-a fost înşelată.

    ReplyDelete
  4. (II)
    Care sunt semnalmentele ideologului, în concepţia lui Andrei Pleşu ?

    1). „Ideologul – indiferent de obedienţă – e cineva care are norocul să constate mereu că tot ceea ce se întîmplă în jurul său îl confirmă. Totul încape fără rest în mica lui maşinuţă speculativă”. „Pentru ideolog, nu există însă decît o singură motivaţie posibilă: cea care îi confirmă presupoziţiile şi care poate fi înghesuită în frugalul său bagaj terminologic” - ne lămureşte domnul Andrei Pleşu.

    Mai mult, domnia sa mimează şi buna-credinţă: „Sigur că o răzmeriţă de asemenea proporţii nu poate fi evacuată rapid cu două-trei epitete infamante: golani, infractori, nihilişti”. Dar modul în care prezintă tulburările de la Londra constituie o exemplificare a abordării ideologice pe care a prezentat-o în lămurirea de mai sus:
    - „tîlhării crase, anarhie de cartier”;
    - „Faptele „insurgenţilor“ sînt iraţionale? Da (…)”;
    - „Insurgenţa s-a exprimat mai ales prin vandalizare şi furt? Da (…)
    - „Protestatarii năpăstuiţi comunică prin telefoane mobile de ultimă oră, fură cu automobilele proprii şi fac declaraţii aiuritoare („am vrut să arătăm că facem ce vrem“)”.

    2). „Ideologul e deştept. Înţelege repede. Înţelege tot. N-are dubii. Şi, mai ales, e „obiectiv“, adică se păstrează în afara subiectului de care se ocupă. Se uită la televizor, citeşte şi „traduce în viaţă“, aplică. Nu se pune „în situaţie“, ci participă la ea de departe şi de sus. O judecă.”

    Cât de „obiectiv” este A.P. s-a văzut din exemplele de mai sus. Să vedem cât de „deştept” este şi cum abordează situaţia „de departe şi de sus”.
    „Există motivaţii simple, transparente, accesibile bunului-simţ, dar există şi motivaţii obscure, complicate, greu de dibuit fără un atent exerciţiu hermeneutic.” (…) „Din punctul meu de vedere, e mai mult decît semnificativ faptul că cele petrecute în Anglia nu par să fi provocat nimănui o reflecţie cumpănită despre natura umană şi despre problema răului. Simţul acut al „actualităţii“ a inhibat orice referinţă larg antropologică, orice urmă de teodicee... Răul social a scos din joc răul metafizic.”
    Îmi dau seama ce şansă a fost irosită. Domnul Pleşu ar fi rezolvat mult mai uşor decât masivele forţe poliţieneşti problemele de la Londra. Să ni-l imaginăm cum, sorbind tacticos din pahar, i-ar fi adus pe drumul cel drept pe răsculaţi: „Măi copii, voi sunteţi nişte victime ale perfizilor ideologi de stânga. Ei v-au băgat în cap prostia cu „răul social”. Nu există aşa ceva. Toate nemulţumirile voastre sunt expresia unui „rău metafizic”, inerent „naturii umane”. Tot ceea ce trebuie să faceţi este doar să conştientizaţi acest adevăr profund şi să vă acceptaţi cu stoicism condiţia. Mergeţi liniştiţi la casele voastre. Dacă n-aveţi o casă reală, mergeţi într-una imaginar-metafizică”. Şi copiii ar fi plecat ruşinaţi capetele, ar fi spus „săru’-mâna” Filosofului Îngerilor şi ar fi părăsit străzile, după ce ar fi făcut curăţenie.

    Lăsând gluma la o parte, constat că domnul A.-P. Iliescu are dreptate când conchide: „A raporta violenţe de stradă bine determinate, din cartierele unui oraş anume şi dintr-o perioadă bine definită, la Natura umană (perversă, domnule!), la problema Răului (omniprezent, fir-ar să fie!), la Teodicee şi la Răul metafizic (adânc, totdeauna adânc!) înseamnă însă nu a scăpa de ideologie - ci a vântura, în locul ideologiilor Stângii, cea mai ridicolă dintre ideologii: ideologia medievală a Răului demonic ascuns în păcătoasa noastră Fire”.

    Cândva un om de ştiinţă (pare-mi-se că Galileo Galilei) i-a arătat unui reprezentant al Bisericii, cu ajutorul unei lunete (sau telescop), un fenomen cosmic. Omul Bisericii a spus că fenomenul nu-i real, căci nu este în concordanţă cu doctrina religioasă. Domnul Pleşu se plasează într-o poziţie la fel de ridicolă. El respinge o evidenţă, răul social, acceptând o fantasmă, răul metafizic. El este, potrivit spuselor sale, un ideolog care vede situaţia „de departe şi de sus”.

    ReplyDelete
  5. Adrian-Paul Iliescu14 September, 2011 13:14

    @Valerius

    Bine zis.
    Incercarea de a impinge omul nemultumit si nefericit in casa imaginar-metafizica sau religioasa este, de altfel, caracteristica in general neoconservatorismului si Dreptei radicale.
    Adrian-Paul Iliescu

    ReplyDelete