Libertarianismul - ce se ascunde în culise?
Pe 13 sept., George Monbiot a publicat in The Guardian şi pe blogul său, Monbiot.com,un text extrem de interesant: The “free market thinktanks” and their secret funders are a threat to democracy.
Monbiot pleacă de la două fapte incontestabile:
1- sursele de finanţare ale think tank-urilor libertariene sunt în mod deliberat învăluite în secret
2- agendele acestor nuclee de influenţă sunt surprinzător de asemănătoare:
' There are dozens of groups in the UK which call themselves free market or conservative thinktanks, but they have a remarkably consistent agenda. They tend to oppose the laws which protect us from banks and corporations; to demand the privatisation of state assets; to argue that the rich should pay less tax; and to pour scorn on global warming. What the thinktanks call free market economics looks more like a programme for corporate power.'
S-a dovedit chiar cine anume finanţează aceste grupuri, ce acţionează mai curând ca grupuri de lobby în favoarea unor interese speciale corporatiste, decât ca centre de gândire teoretică:
'In the US, groups claiming to be free market thinktanks have been exposed as sophisticated corporate lobbying outfits, acting in concert to promote the views of the people who fund them. In previous columns, I’ve shown how such groups, funded by the billionaire Koch brothers, built and directed the Tea Party movement'
Concluzia celebrului politolog britanic este simplă şi clară: nu e vorba de adevărate grupuri de reflecţie, ci de agenţii care îşi maschează campania în favoarea unor interese private corporatiste sub culorile gândirii filosofice libertariene.
' I charge that the groups which call themselves free market thinktanks are nothing of the kind. They are public relations agencies, secretly lobbying for the corporations and multi-millionaires who finance them. If they wish to refute this claim, they should disclose their funding. Until then, whenever you hear the term free market thinktank, think of a tank, crushing democracy, driven by big business.' (toate citatele sunt extrase de pe site-ul
www.monbiot.com)
Trebuie neapărat adăugat că şi în România există motive de suspiciune cu privire la anumite grupuri libertariene, care se aseamănă ciudat de mult.
Nu numai că ele practică la unison un - destul de brutal şi simplist - fundamentalism al pieţei, dar fac şi o sistematică propagandă religioasă, ostracizează statul, combat ideea încălzirii globale, sunt anti-pacifiste şi deseori chiar belicoase, resping politicile sociale, au înclinaţii eurosceptice etc.
Cum se explică ciudata coincidenţă că pledoariile libertariene se cuplează sistematic cu cele religioase (militant creştine)? În sine, libertarianismul nu implică adeziuni religioase (există, de altfel, libertarieni atei). Dar grupurile libertariene sunt predominant militant-creştine, şi foarte active în acest sens.
Explicaţiile nu sunt, probabil, greu de găsit. Aceste grupuri au fost de fapt racolate, şi sunt finanţate, sprijinite, promovate, de interese corporatiste speciale şi de mişcarea neoconservatoare. Din acest punct de vedere, semnalul de alarmă tras de Monbiot este îndreptăţit: ni se servesc presupuse adevăruri economice, politice şi filosofice radical-liberale pentru ca, de fapt, să ni se inoculeze atitudini favorabile unor interese corporatiste speciale, inavuabile.
Deturnarea atenţiei publice de la problemele dreptăţii sociale, de la obligaţiile etice ale statului faţă de cetăţeanul simplu, de la politicile publice care ar trebui să îndeplinească aceste obligaţii, se poate face foarte bine rezervând problemele de dreptate pentru... Judecata de Apoi. Cu cât omul obişnuit va aştepta mai mult de la divinitate, cu atât va fi el mai puţin tentat să revendice de la stat îndeplinirea obligaţiilor sale morale. Cu cât va crede în caritatea creştină, cu atât va scuti statul de obligaţiile sale de a-l asista, de a-i apăra drepturile.
Evident, cei interesaţi se vor grăbi să ţipe că facem o confuzie: adevărul economic şi politic (despre funcţionalitatea pieţei libere, despre nocivitatea statului, despre irealitatea încălzirii globale) nu trebuie amestecat cu supoziţiile greu demonstrabile privind interese speciale ascunse.
Dar confuzia nu ne aparţine - ea e cultivată tocmai de propagandiştii libertarieni. Nu discutam aici (şi nici Monbiot nu o face) valoarea de adevăr a aserţiunilor teoretice libertariene (asta facem în altă parte). Discutăm doar acţiunea libertarianismului în context: rădăcinile sale în mediul social, economic şi politic, sursele sale de finanţare, şi efectele sale practice. La toate aceste nivele, libertarianismul nu a contribuit deloc la atingerea idealului diminuării arbitrarului politic exercitat prin stat - în schimb, a servit enorm distrugerii asistenţei sociale, reducerii cheltuielilor de interes public şi amplificării cheltuielilor de interes privat-corporatist.
Ofensiva libertariană în spaţiul public începe cu Reaganismul. A redus oare Reagan dimensiunile statului, şi risipa bugetară? Deloc. Dimpotrivă: dezmăţul bugetar, dezechilibrele canceroase, etc. sunt ofranda adusă de administraţiile republicane, de la Reagan la George Bush jr. La fel în Anglia: Thatcher, atât de admirată la noi pentru brutalitatea şi cruzimea sa faţă de cetăţean, a distrus sindicatele şi funcţiile sociale ale statului, dar nu a micşorat, ci a amplificat acţiunea de stat.
Ceea ce se urmăreşte este ca omul simplu să se bazeze pe milă, şi nu pe justiţia socială; să aştepte ajutor de la biserică, şi nu de la instituţiile publice. Să se roage, şi nu să revendice.
Efectele ofensivei dezetatizante libertariene în spaţiul public au fost pervers selective: mari, în ceea ce priveşte acţiunea statului în favoarea cetăţeanului - pentru că s-au distrus, într-adevăr, funcţiile sociale ale statului, care nu mai asistă persoanele, pentru a le capacita şi înzestra cu oportunităţi; dar minuscule, în ce priveşte corporaţiile şi interesele speciale ale grupurilor posedante, deoarece acţiunea de stat favorabilă acestor nuclee de putere economică nu s-a diminuat, ci a crescut (şi cheltuielile de stat în favoarea deţinătorilor de resurse economice mari au crescut corespunzător).
Statul nu mai creează oportunităţi sau locuri de muncă pentru cetăţean (nu e treaba lui, ci a pieţei să o facă, nu-i aşa?), dar creează oportunităţi şi facilităţi pentru corporaţii (ele nu trebuie lăsate în seama pieţei crude şi brutale!); nu asistă individul (fiecare să se descurce singur, nu-i aşa?), dar asistă băncile (bail out) şi corporaţiile (ele nu pot fi lăsate în voia sorţii nemiloase!); nu amplifică libertatea individuală (cea negativă există, iar cea pozitivă nu trebuie să existe, nu-i aşa?), dar amplifică libertatea corporatistă (dereglementând economia - acesta e un lucru sacru, care trebuie îndeplinit). Şi tot aşa. Acţiunea concretă a ideologiei libertariene este scandalos favorabilă unor elite economice şi politice influente, chiar dacă teoria libertariană nu porneşte deloc de la premise declarat partizane.
Desigur, libertarienii nu trebuie demonizaţi. Unii dintre ei, mai ales tinerii seduşi de geometria ideală a supoziţiilor (privind persoana, proprietatea, instituţiile), sunt victime, nu demoni. (Ceea ce nu înseamnă că n-ar exista şi demoni în aceleaşi cercuri!).
Dar asta nu schimbă cu nimic faptele: libertarianismul ultimelor trei decenii a servit exclusiv interesele speciale, corporatiste, nu interesele persoanei. Drepturile şi libertăţile individuale nu s-au mărit. Dimpotrivă, politicile publice favorabile corporaţiilor şi scopurilor neoconservatoare au lezat drepturile individuale. În schimb, drepturile, libertăţile şi privilegiile corporaţiilor şi ale grupurilor de interese private s-au amplificat spectaculos. Aşadar, indiferent de neutralitatea sa declarată, care ar putea exista la nivel de asumpţii fondatoare, efectele libertarianismului în context (în societatea reală) au fost şi sunt profund şi brutal partizane.
Indiferent de posibilităţile sale teoretice, principiale, indiferent de perspectivele dezvoltării libertarianismului de stânga, consecinţele reale ale funcţionării ideilor libertariene au fost favorizat fără scrupule Dreapta corporatistă, interesele speciale, inavuabile, ale unor grupuri de presiune asociate cu big business.
Că sunt atâţia oameni care cred sincer în corectitudinea axiomelor libertariene e adevărat, dar nerelevant. În cele din urmă, şi în comunism unii au crezut (cândva) în mod sincer. Doctrina nu trebuie judecată după firea unor adepţi, după resorturile subiective, personale, ci după efectele sale practice, obiective.
